Dinozaurii și Biblia

Biblia nu reprezintă o enciclopedie sistematică a lumii animale și de aceea doar o mică parte din ele sunt menționate direct. Ființele, care nu au o tangență directă cu evenimentele descrise în biblice sunt menționate în ea indirect. Totuși, v-aș sugera să fiți atenți la urmatoarele locuri din Biblie:

Uită-te la behemot, căruia i-am dat viaţă ca şi ţie; mănâncă iarbă ca un bou. Tăria lui stă în şalele       lui şi puterea în muşchii pântecelui său.  Îşi îndoaie coada ca un cedru; tendoanele coapselor sale sunt întreţesute, oasele îi sunt ţevi de bronz, mădularele lui sunt ca nişte drugi de fier. El este cel mai mare între lucrările lui Dumnezeu. Cel Ce l-a făcut se apropie de el cu sabia. Căci munţii îi dau hrană acolo unde se joacă animalele sălbatice. Se culcă sub lotus, între trestii şi în mlaştină. Lotusul îl acoperă şi-i ţine umbră, sălciile râului îl înconjoară. Dacă râul creşte, el nu se teme, stă linişit chiar dacă Iordanul se năpusteşte asupra gurii lui. Crezi că-l poţi prinde lovindu-l în ochi sau îi poţi străpunge nasul într-o cursă? ( Iov 40:15-24)

Cartea Iov presupus scrisă cu 2000 de ani înainte de Hristos (cu toate că sunt unele încercări de a o data între anii 500-2500 î.d.Hr.). Acest cuvânt BEHEMOT a ramas ne tradus din ebraica veche, care reprezintă pluralul cuvântului ebraic de animal, dar nu un animal oarecare ci de dimensiuni neobișnit de mare. Dar despre ce animal este vorba?  Cu siguranță acest “behemot” era destul de cunoscut contemporanilor lui Iov, însă actualmente nici o specie din animalele tereste nu corespund descrierii. Traducătorii, n-au  gasit un sens potrivit pentru acest cuvânt și de aceea l-au lăsat în forma sa iniţială.

Pe timpul cercetării Africii de către europeni s-au înterprins încercări de a atribui acest “behemot” cu hipopotamul (în limba rusă aceste cuvinte chiar au devenit sinonime) sau elefantul. Dar ambele nu corespund descrierii. În deosebi apare confuzie în comparația coada ca un cedru. Mulți specialiști sunt de părerea că caracteristicile atribuite lui “behemot” mai degrabă descriu reptiliile gigantice de tipul  diplodocus.   

Mai departe în cartea lui Iov  este descris unul din cele mai mari creaturi marine – LEVIATANUL, atribuit de obicei cu crocodilul sau cu cel mai mare animal marin existent astazi balena- pare atât de naiv:

Poţi tu prinde leviatanul cu undiţa sau îi poţi lega limba cu o funie? Poţi să-i treci o funie prin nări sau să-i străpungi falca cu un cârlig?... Nu voi înceta să vorbesc despre mădularele lui, despre puterea lui cea mare sau despre minunata lui întocmire. Cine-i poate scoate haina? Cine poate pătrunde între fălcile lui? Cine ar îndrăzni să deschidă poarta gurii sale? Dinţii ce o înconjoară sunt de temut. Spatele lui e făcut din şiruri de scuturi, legate strâns împreună; fiecare e aşa apropiat de celălalt, încât nici aerul nu poate trece printre ele. Sunt unite unele cu altele, se ţin împreună şi nu pot fi despărţite. Strănuturile lui fac să strălucească lumina, ochii lui sunt ca pleoapele zorilor. Din gura lui ies torţe aprinse; el scapără scântei de foc. Din nările lui iese fum, ca dintr-un vas care fierbe pe un foc de uscături. Suflarea lui aprinde cărbunii şi gura lui aruncă flăcări. În grumaz îi stă puterea şi înaintea lui merge groaza. Straturile cărnii sale se ţin împreună, sunt ca turnate pe el, de neclintit. Pieptul îi este tare ca piatra, tare ca piatra de moară de dedesupt. Când el se ridică, cei puternici tremură; groaza lui îi pune pe fugă. Deşi sabia îl atinge, nu îi face nimic, la fel nici suliţa, săgeata sau lancea. Pentru el fierul e ca paiul şi bronzul ca lemnul putred. Săgeata nu-l pune pe fugă, pietrele aruncate cu praştia sunt ca pleava, buzduganul e pentru el ca un pai; râde la şuieratul suliţei. Dedesubtul lui arată ca un strat de cioburi ascuţite; lasă în noroi o urmă ca o grapă trasă. Face adâncul să fiarbă ca un cazan, face marea să clocotească ca un vas cu untdelemn. Lasă o urmă luminoasă după el, de parcă adâncul ar avea plete albe. Nu este nimic pe pământ ca el, este făcut să fie fără frică. Priveşte cu dispreţ tot ce este înălţat, este împărat peste cele mai mândre.(Iov 41:1-34)

După toate caracteristicile, aici este vorba despre cea mai mare fosila de animale marine -        Kronosaurus. Menționări repetate ale leviatanului în alte locuri din Vechiul Testament (Iov 3:8, Psalmul 74:14; 104:26, Isaia 27:1) reprezintă o mărturie că aceste creaturi erau bine cunoscute locuitorilor din vechime a Orientului Mijlociu. La prima vedere pot apărea îndoieli aceste caracteristici ale leviatanului, ca:

 Strănuturile lui fac să strălucească lumina, ochii lui sunt ca pleoapele zorilor. Din gura lui ies torţe aprinse; el scapără scântei de foc. Din nările lui iese fum, ca dintr-un vas care fierbe pe un foc de uscături. Suflarea lui aprinde cărbunii şi gura lui aruncă flăcări. Iov 41:10-13

Însă să ne amintim că și legendele  la multe alte popoare de asemenea vorbesc despre dragoni care suflă foc. Este posibil așa ceva? Pot fiintele vii să sufle foc? Este evident că majoritatea animalelor existente acum, nu se ocupa cu astfel prostii J.  Dar, ca minimum unul din reprezentanții faunei, înzestrat cu o așa capacitate neobișnuită, a supravețuit până în zilele noastre. Acesta este gândacul brahinus mai numit și cărăbușul bombardier . Insectă ce nu depășește doi centimetrii în lungime, înzestrată cu un mecanism uimitor. Gândacul bombardier are un mecanism de protecţie, care funcţionează după cum urmează. Două element chimice,  hidrochinona şi peroxidul de hidrogen sânt produse de glandele insectei şi apoi depozitate în rezervoare speciale situate în cavitatea abdominală a cărăbușului.În timpul pericolului muşchii din jurul acestui rezervor se contractă, împingând elementele chimice în cameră printr-o supapă controlate de muschi. Această cameră este tapetată cu celule care produc peroxidază şi catalază – enzime oxidative. Enzimele descompun rapid peroxidul de hidrogen şi catalizează oxidarea hidrochinonei în p-benzochinonă – elemente chimice, cunoscute pentru proprietăţile lor iritante. Ca rezultat al acestei reacţii chimice se eliberează oxigen liber şi o cantitate  de căldură considerabilă. Mai mult, gândacul este capabil să arunce acest jet de lichid dintr-o turelă rotativă. Temperatura lichidului fiind de  100 grade Celsius.

Sunt cunoscute de asemenea organisme vii (pești, insecte), capabile sa emită lumină și descărcări electrice. În momentul de fată paleontologii dispun doar de shelete (iar deseori de fragmente de schelete) ale fosilelor reptiliilor. Din păcate este imposibil de a stabili care din ele au avut organe din țesuturi moi. De aceea nu putem exclude posibilitatea ca unele animale din vechime să fi avut un astfel de mecanism.

Nu se lasă mai prejos după numărul de  menționări  în textele vechi-ebraice din Biblie (de cinci ori în trei cărți) o altă reptilă gigantică – RAHAB. Însă Scriptura dă de înțeles, că necătând la dimensiunile înfricoșătoare, acest animal este destul de lenos și uşor vulnerabil. Aceasta a dat motiv autorilor textelor biblice să folosească numele lui la figurat, în deosebi presupunând Egiptul (ca exemplu, Psalmul 87:4). Noi și astăzi folosim des ca comparație denumirile diferitor animale – vulpe, șarpe, urs, capră, oaie... Însă noi putem face acest lucru deoarece ascultătorilor noștrii le este cunoscut aceste animale și comportamentul lor. În caz contrar noi nu am fi înțeleși. Este evident că pe timpurile celea rahab nu avea nevoie să fie inclus în cartea Roșie. Astăzi nouă acest cuvânt nu ne spune nimic, dar cititorilor din vechime le era cunoscut despre ce fel de animal era vorba. (Iov 26:12)

Recordul absolut dupa numărul de menționări în Biblie printre denumirile vechi de reptile (29 de ori în 12 cărți), și de asemenea pretendentul la dreptul să se numească, echivalentul ebraicului vechi cuvântului modern dinozaur este TANNIN. Interesant de remarcat că acest cuvânt nu doar că are o rădăcină comună cu cuvântul leviaTAN, dar si asemanător, etimologic legat cu TA-t-Ninul din epoca scandinavică și TANinul din cronicile britanice.

Astăzi ne existând termenul tannin a creat suficiente probleme traducătorilor Bibliei. În Biblia traducerea king James (anul 1611) tannin de 22 de ori a fost tradus ca dragon, de 3 ori ca șarpe, de 3 ori ca balenă, și o dată ca monstru marin. În traducerea în română tannin este tradus de 5 ori ca dragon, de patru ori ca șarpe, de trei ori ca monștrii marini, de doua ori crocodili, o data pește imens, iar o data hienă. In celelalte unsprezece cazuri tanninii sunt numiți șacali ( Neemia 2:13; Deuteronom 32:33; Psalmul 43:20, 90:13; Ieremia 51:34; 2 Împăraţi 14:4; Psalmul 73:13; Proverbe 23:32; Isaia 27:1; Iov 7:12; Isaia 27:1; Iezechel 32:2; Isaia 51:9; Iezechel 29:3; Geneza1:21; Psalmul 148: 7; Isaia 13:22).

Din caracteristicile menționate in Biblie noi putem afla că leviatanul este tot o specie de tannin. Există tannini care se încovoaie, alții aleargă drepți. Unii din ei locuiesc în apă, alții în pustiu, unii iubesc să populeze orașele nelocuibile. Mulți din ei pot emite sunete puternice, alţii au un simț al mirosului dezvoltat. Există specii de tannini veninoși care după putere este echivalent cu veninul de aspidă. Deseori se subânțelege că tanninii reprezintă ceva puternic și înfricoșător, iar unii din ei sunt capabili să inghită și un om. Cel mai probabil, cuvântul tannin ca și dinozaur, denotă o grupă de specii variate de reptile, care nu sunt niște șerpi obișnuiți.

Care, de exemplu din creaturi pot reprezenta șerpii zburători (Isaia 30:16). În Isaia 14:29 această expresie este tradusă în limba română ca dragon zburător. Unii cercetători sunt înclinați să vadă în ele reptilii zburătoare.

Din păcate, explicaţii la această temă autorii Bibliei nu ne dau, considerând că cititorilor cărora în primul rând li se adresează legile şi prorociile şi aşa trebuie să înţeleagă despre ce creaturi este vorba.