Biologie

     Aparitia Popoarelor partea I  

Conform Bibliei, toti oamenii de pe Pamant au provenit de la Noe, sotia sa, trei fii ai sai si nevestele lor, iar mai inainte de asta de la Adam si Eva (Geneza 1-11). Insa astazi pe Pamant traiesc grupuri de oameni numite ''rase'', care dupa infatisarea exterioara se diferentiaza. Una din aceste deosebiri este culoarea pielii. Multi oameni considera acest lucru ca o dovada ca istoria biblica a aparitiei popoarelor este gresita. Ei cred ca aceste grupuri de oameni au aparut doar printr-o evolutie separata pe parcursul a zeci de mii de ani.

In realitate pe Pamant exista doar o singura ''rasa'' — rasa oamenilor. Biblia ne invata ca Dumnezeu ''Dintr-un singur om, El a făcut fiecare neam de oameni'' Fapte 17:26. Sfinta Scriptura deosebeste oamenii dupa triburi si popoare, dar nu dupa culoare sau alte deosebiri exterioare. Reprezentantii diferitor popoare se pot incrucisa liber intre ei si pot da urmasi. Aceasta demonstreaza ca diferentele biologice intre ''rase'' nu sunt asa de mari. In principiu, diferentele in compozitia ADN sunt minore. Daca luam doua persoane din oricare parte a lumii, atunci diferenta ADN lor alcatuieste 0,2%.

Antropologii impart omenirea in cateva grupe principale: europeoida (alba), mongoloida (chinezii, eschimoshii si indienii americani), negroida (negrii africani) si australoida (aborigenii australieni). In cadrul lor se pot diferentia diferite subgrupuri.

Practic toti evolutionistii din zilele nostre recunosc, ca diferite grupe de oameni nu puteau sa aiba origine diferita, cu alte cuvinte ei nu puteau sa evolutioneze din diferite specii de animale. In acest fel sustinatorii evolutiei sunt de acord cu creationistii ca toate grupele de popoare au provenit de la un numar initial comun de oameni. Multi oameni insa cred ca asa diferente mari ale exteriorului uman puteau sa se dezvolte numai intr-o perioada lunga de timp.

Sa examinam spre exemplu, problema culorii pielii. In realitate toti oamenii au unul si acelasi pigment, care reda pielii o anumita nuanta de culoare, numit — melanin. Acest pigment maro-intunecat, care persista la fiecare din noi in anumite celule ale pielii. Daca omul nu are melanin (cum se intimpla la albinosi, persoane care sufera de o mutatie transmisa genetic din care cauza celule isi pierd capacitatea de a produce melanina ) atunci culoarea pelii este absolut alba sau roza. Daca in celule se produce putina melanina, se primeste un european alb, daca multa un african negru, iar intre ele toate nuantele de cafeniu. Acesta este unicul pigment, care influenteaza formarea culorii albe. Aceasta situatie este adevarata nu doar in cazul culorii pielii. De exemplu, ochii lunguieti ai asiaticilor este rezultatul unui strat de grasime mai mare pe incretaturile de la pleoape. Si la asiatici cat si la europeni despicatura ochiului este determinata de prezenta stratului de grasime, numai ca la europeni este mai putina.

Melanina protejeaza pielea de razele ultraviolete ale soarelui. Cu cat mai des omul se expune la soare cu atat sunt mai mari sansele de a avea arsuri de la soare sau cancer de piele. Daca in celulele voastre este exces de melanina, insa locuiti in regiuni unde zilele cu soare sunt putine, organismului dumneavoastra ii va fi mai greu sa produca cantitatea necesara de vitamina D. In acest caz omul sufera de insuficienta de vitamina D, ceea ce poate duce la boli de oase (de exemplu, rahitism).

De mentionat este faptul ca omul nu se naste cu o anumita cantitate de melanina, ci doar cu abilitatile date genetic de a produce melanina in anumita cantitate, insa aceasta cantitate crestere in dependenta de intensitatea razelor solare.

Fiecare din noi poarta in sine informatia despre propriul organism, ca si proiectul unei cladiri construite. Acest ''proiect'' determina nu doar ca aceasta fiinta va fi anume om, dar si ca el va avea ochi albastri, nas bombat, picioare lungi si asa mai departe. O mare parte din aceasta informatie este pastrata in ADN. ''Proiectul'' omului este scris cu ajutorul unui cod special in forma de legaturi chimice lungi ADN. ADN — cea mai efectiva sistema de pastrare a informatiei. Scrisa in acest fel informatia se copiaza (reorganizeaza) din generatie in generatie. Asa dar, ovulul fecundat contine toata informatia, jumatate (23 cromozomi) de la tatal, iar cealalta jumatate (23 cromozomi) de la mama. Astfel de mecanism este foarte folositor, deoarece in cazul in care persoana mosteneste o gena deteriorata de la unul din parinti, de exemplu celulele produc ghemoglobina care nu este normala, atunci gena primita de la celalat parinte va fi normala si o va compensa pe cea cu probleme dand posibilitate organismului sa produca proteine normale.

In acest fel, defectul il va purta doar jumatate din ghemoglobin. In genomul fiecarui om se contin sute de erori, mostenite de la unul din parinti, care nu se manifesta, deoarece ''se ascund'' in activitatea celeilalte gene normale.

Noi cunoastem ca culoarea pielii este determinata mai mult decat de o pereche de gene. Dar pentru simplitate sa presupunem ca genele sunt doar doua, si ele sunt situate pe cromosomi in pozitiile A si B. O forma a genei, M ''da comanda'' sa produca multa melanina; cealalta m — putina melanina. Pe pozitia A pot aparea combinatiile genelor, MAmA si mAmA, care dau celulelor pielii semnalul sa produca mult, nu prea mult si putina melanina. In fel asemanator, pe pozitia B pot fi combinatiile MBMB, MBmB si mBmB care la randul lor dau semnalul sa produca mult, nu prea mult si putina melanina. In acest fel, oamenii cu o culoare a pielii foarte intunecata, pot avea urmatoarea combinatie de gene, de exemplu, MAmA MBMB. Deoarece si spermatoizii si ovulele la astfel de oameni pot contine doar gene MAMB, copii lor se vor naste doar cu aceasta combinatie de gene, ca si parintii lor. Prin urmare toti acesti copii vor avea culoarea pielii foarte intunecata. In acelasi fel la oamenii cu culoarea pielii deschisa cu combinatia genelor mAmA mBmB se pot naste copii doar cu aceasta combinatie de gene. Noi putem apela la ajutorul unei scheme deosebite numita ''tabelul luiPenneta''. Pe partea stinga sunt mentionate combinatiile genetice posibile pentru spermatozoid, pe partea dreapta pentru ovul. In fiecare intersectie a liniei si coloanei este scrisa combinatia genelor in urma fecundarii date de ovul si spermatozoid. Astfel dispersarea nuantelor culorii pielii de la foarte deschis pana la foarte inchis, se poate manifesta doar dupa o singura generatie, la urmasii de pe urma casatoriei oamenilor mulatrii cu o astfel de combinatie de gene.

Daca oamenii ''albi'' (mAmA mBmB) se vor casatorii doar cu persoane de aceeasi culoare a pielii si se vor muta in locuri unde copii lor nu se vor putea intilni cu oameni de o culoare a pielii mai inchisa, atunci in final se va forma ''curat'' in sens ca va deveni ''linia alba'' — ei vor pierde genele necesare pentru producerea unei cantitati mari de melanina si culoarea pielii intunecate. Dar daca reprezentantii ambelor combinatii de linii se vor avanta in casatorii incrucisate, procesul va decurge invers. Intr-o perioada scurta de timp urmasii de pe urma acestor casatorii ne vor demonstra totalitatea spectrului de nuante a culorii pielii, in cadrul uneia si aceleiasi familii.

Daca toti oamenii de pe Pamant s-ar avanta liber in casatorii incrucisate, iar pe urma s-ar impartii in grupuri intimplatore si se vor castori doar intre ei, ar rezulta o multime de noi combinatii, de exemplu, urmasi cu ochi lunguieti iar culoarea pielii neagra, ochi albastrii cu par scurt negru si cretos si asa mai departe.

Majoritatea savantilor din zilele nostre sunt de acord cu ideea, ca pentru omul modern termenul de ''rasa'' practic este lipsit de un sens biologic. Si aceasta este un argument serios impotriva teoriei dezvoltarii izolate a grupelor de popoare pe parcursul unei perioade foarte indelungate de timp. 
VA URMA... 

 

  Imposibilitatea generarii spontane a vietii

 Invatatura evolutionista se refera nu la stiinta practica, dar la cea istorica (despre trecutul neobservabil), mai precis la filosofia naturalista, mascata sub stiinta. Aceasta stiinta istorica trebuie sa explice tot procesul invers: de la om pana la primul organism viu care sa se auto-produca, dar…. nu poate.

De aceea nu e de mirare, ca tot mai multi savant considera ipoteza evolutiei nedovedita, in deosebi, afirmatia despre o aparitie intimplatoare si dezvoltarii vietii pe Pamant din materie neorganica.

Deoarece pentru compusul anorganic e necesar doar energia. Dar pentru structurile vii – energia si informatia specifica privind mecanismele biologice, care nu rezulta din proprietatile materiei (dar intrece cu mult posibilitatile tehnice moderne ale omului).

Descoperirea ADN, ca purtator a codului genetic, a aratat ca aparitia vietii este nemijlocit legata de disponibilitatea unei sisteme complexe a informatiei chimice. Numai datorita prezentei ei putea sa apara protobacteria sau prima amoeba: din neviu sa apara ceva viu. ADN, contrar opiniilor evolutionistilor, reprezinta nu un sablon, dar instructiunea (software-ul), care nu se poate scrie pe sine insusi.

Corect ar fi de remarcat faptul ca idea generarii spontane a vietii apartine neodarwinistilor. Personal Darwin era de o alta parere: “Probabil, toate organismele vii, care au existat vreodata pe Pamant, provin de la o singura forma initiala, in care prealabil i-a fost insuflata viata”.

Astazi orice microbiolog experimentat poate crea o noua forma de viata unicelulara, dar pentru aceasta el are nevoie de materialul initial corespunzator si ce este deosebit de important, cunostintele (banca cu informatii, acumulate de multe generatii de savanti). La baza evolutiei insa sta presupunerea, ca pentru aparitia celei mai simple forme de viata unicelulare este suficient doar procesele naturale intimplatoare de conexiuni haotice a monomerilor materii neorganice (adica “abiogeneza”).

Acestei ipoteze stranii i-au atribuit o denumire frumoasa dar fara sens “evolutia chimica”. Chipurile, este prima etapa a evolutiei, in rezultatul caruia substanta organica a aparut din moleculele neorganice sub influenta factorilor externi energetici si de selectie (?!) in puterea implimentarii proceselor de auto-organizare (?).  Dupa cum recunosc insusi evolutionistii, nu se stie cand, unde si in ce mod a inceput “evolutia biochimica”. Dar se poate de pus o intrebare mult mai simpla: “cum este posibil de extras informatia din procesele chimice intiplatoare necontrolate?”.

In cadrul acestei ipoteze, legatura de baza reprezinta “evolutia protobiotilor”. Ipotetic protobiotii nu sunt inca celule, ci organisme procariote, la care celulele nu au o membrana nucleara care să înconjoare informația genetică. Insa ele, chipurile sunt capabile de reproducere cu ajutorul sistemelor energetice (molecule cu diferite forme de fosfat), formarea polimerilor (sinteza moleculelor lungi din scurte) si evolutia metabolismului (schimbul de substante).

Insa aceasta ipoteza contrazice legile fizicii, chimiei si biologiei moleculare. De exemplu, pirofosfatul, in primul rand, este instabil in amestecuri, iar in al doilea, fara o sistema fotosintetica incheiata nu poate transmite energia. Dar fara consum de energie, nu este posibila formarea biopolimerilor. In afara de aceasta sinteza polimerilor intodeauna decurge in paralel cu dezintegrarea lor (despicare), si in mediu natural obisnuit, biopolimerii in totalmente se desfac de enzimele hidrolitice.

Procesele metabolismelor sunt in stransa legatura si sunt directionate spre un scop, ceea ce contrazice ipoteza  proceselor fara scop si haotice ale evolutiei chimice, caracterul intimplator al tuturor schimbarilor. Ipoteza evolutiei protobiotilor nu este in stare sa explice in ce mod erau gestionate procesele complexe a metabolismului in lipsa codului genetic (AND si ARN).  Referintele cetoase la auto-organizarea (?) materiei nevie (!) – nu sunt demne de savantii adevarati.

Pana astazi, evolutia chimica asa si ramane un mare mif cosmogonic: existenta protobiotilor nu e dovedita, un mecanism credibil al crearii lor nu exista, in conditiile de laborator ei nu au fost recreati.

De aceea unul din experti la nivel mondial in problemele originii vietii biochimic Klaus Dose a recunoscut: “La momentul de fata toate discutiile despre teorii si experimente in acest domeniu ori au ajuns in impas, ori insusi participantii si-au iscalit propria neputinta”.
Insa, probabil cu ajutorul minunei naturaliste, protobiotii candva intiplator au aparut pe Pamant? Atunci se poate de explicat in ce mod a aparut prima celula, iar din ea tot ce este viu!

Dar este oare asa???

                       

 Microuniversul

Inca un exemplu de organ cu elementele si functiile de o complexitate ireductibila, serveste urechea umana compusa din pavilion, canal auditiv-extern, timpan, ciocan, nicovala, trompa lui Eustachio, scarita, fereastra rotunda, canal semicircular, nerv vestibular, nerv auditiv, organul cohlee care transforma sunetul in semnale electrice si asa mai departe.

Pentru transmiterea sunetului, trebuie sa lucreze toate elementele, o mare parte din ele la randul lor sunt sisteme complicate cu multe componente. In lipsa macar a unui catus de putin element, toata sitema auzului este fara de folos, dupa cum ea este inutila fara celulele nervoase si a sitemelor de prelucare a informatiei in creer. Ca si ochiul, urechea la randul ei este creata deodata ca un tot intreg, ele nu puteau sa apara in rezultatul dezvoltarii treptate separate sau dezvoltate treptat in general fara scop. Sa afirmi contrariul, insemna sa crezi naiv ca daca detaliile ciasului sa le zdrunciuni in cutie 3 miliarde de ani, atunci neaparat se va forma ceasul … si inca si cu cuc. :).

Argumentul de mai sus se poate de atribuit nu numai altor organe a omului, ca de exemplu, creerul, inima, sitemului circulatiei sangvine sau respiratorii, dar si elementului de baza celula, micutul organ avand marimea aproximativa de 0,01mm (10 microni). Celula se poate de numit organ, deoarece ea reprezinta ca si o fabrica chimica, un microunivers, ce contine trilione de molecule cu legaturi complexe si cu 40 000 de functii.

Exista o problema nerezolvata pentru materialistii religiosi, care se numeste ''problema complexitatii ireductibile'' ("irreduciable complexity"). Din toate functiile celulei nu se poate de taiat nici una, inacceptabil de desprins nici o legatura, altfel celula moare. Astfel de sistema ce nu se supune micsorarii complexitatii trebuia sa apara deodata, in intregime, si sa-si indeplineasca functiile sale.

Pentru comparatie, in nava spatiala ''Viking'', care a studiat planeta Mars, pe un metru cub din volumul ei (incarcata cu electronica) se efectuau 1000 de functii. In celula umana — 40 000 de functii, cu un volum de 1 milioard de ori mai mic. Prin urmare, celula singur pe sine se reproduce si contine informatia necesara pentru crearea organismului in intregime. Nucleul celulei umane contine cu 100 de milioane de ori mai multa informatie pe o unitate de volum decat un cip de calculator, cu aceasta informatie se poate de completat aproximativ 10 milione de carti.

 Este de necrezut, ca asa o structura functionala atat de complexa si cu un reglaj precis sa apara intimplator. Asta ar insemna sa fii un fanat religios al acestei idei materialiste.

   Mutatiile 

Evolutionistii incearca sa ne explice cum din forma de viata unicelulara, de exemplu bacterie sau amiba, pe calea intimplarii, statisticii, procesului selectiei naturale, recombinarea genelor si mutatiei treptat sau dezvoltat forme tot mai complexe pana la viata inteligenta (omul).

Dar selectia naturala, impreuna cu grupul de organisme neadaptate la schimbarile conditiilor mediului, poate numai sa distruga careva informatie si nu este in stare sa creeze alta noua, fiindca nu duce la aparitia noilor proprietati. Cu alte cuvinte, selectia naturala se va debarasa de mutatiile cele mai daunatoare, incetinind mutatia degenerata.
Practic, nu sunt in stare principial sa creeze o noua informatie folositoare nici recombinarea genelor nici mutatii. Recombinarea geleor este doar redistribuirea materialului genetic al parintilor la urmasi, numai ''amestecarea'' genelor existente, care pot duce doar la microevolutie.    
Mutatiile, cel putin cele naturale, este un fenomen destul de rar in structura ADN, cauzata de deteriorarea anumitor gene, pierderii lor, deplasarea in alt loc. Aceste ''erate'', adica erori in transportatorul molecular de informatie, care nu imbunatateste calitatea lui.
Savantilor, pana la moment nu au reusit sa demonstreze in practica, cum datorita mutatiilor, se distrug barierile intre speciile a lumii animale descrise in biblie. Pana in prezent, nu sa inregistrat nici una (!) din mutatiile folositoare care sa adauge informatie noua pentru creearea unui organ nou. Cu atat mai mult, ca mutatia singulara in ADN nu schimba aminoacizii care ea ii codeaza.
Astfel mutatiile, ca si recombinarea genelor si selectia naturala, nu creeaza o noua informatie genetica, pierzind o parte din cea veche. Dar schimbarea organismelor, prin pierderea informatiei, nu este evolutie.

 

Formele superioare de viata au provenit de la cele inferioare?   

Chiar si cel mai simplu organism detine o complexitate de functii (alimentatia, eliminarea reziduurilor, protectia, reproducerea, s.a.), care trebuie sa se realizeze toate, impreuna,concomitent si pe deplin. Aparitia treptata a functiilor, sistemelor sau organelor (de exemplu, in rezultatul mutatiilor pozitive) este imposibila si un astfel de proces nu este cunoscut savantilor.

Laureat al premiului Nobel pentru crearea modelului ADN  James Watson a remarcat, “genele mutante de obicei sunt recesivi, deoarece mutatia afecteaza capacitatea de sintetizare corespunzatoare a proteinelor ”, cu alte cuvinte aceste gene nu participa la biosinteza proteinei. Inca un laureat al premiului Nobel Albert Szent-Györgyi afirma acelos lucru, dar mult mai categoric: “probabilitatea imbunatatirii vietii in rezultatul mutatiei intimplatoare este egala cu zero”.

Putem sa consideram ca aceste afirmatii ale savantilor renumiti sunt contoversate, desi acestea sunt dovedite experimental: mutatiile, schimbarea structurii proprietatilor proteinei duc la pierderea sumara a informatiei, dar nu la cresterea ei (adica cu cat sunt mai multe mutatii, cu atat ramane mai putina informatie utila), chiar daca aceste mutatii au un caracter pozitiv.
 Dar este cu totul nefondata parerea lui Darwin si a darwinistilor moderni, ca unele organisme au provenit de la altele, formele superioare de viata au provenit de la cele inferioare. Aceasta afirmatie se bazeaza exclusiv doar pe credinta, deoarece savantii pana in zilele nostre niciodata n-au observat nici un fapt de macroevolutie, adica aparitia structurilor noi complexe.
Scuzele, de tipul: ''macroevolutia nu este posibila de observat, fiindca ea are loc prea lent''  sunt gresite. Sunt mari termenii de reproducere a animalelor superioare, dar, de exemplu, pentru bacterii in timp de un an se poate de obtinut de la 10 la 100 de mii de generatii si de observat schimbarile sale.
Aceste schimbari, obtinute in conditii de laborator pe calea selectiei artificiale, pot ridica capacitatea de adaptare a bacteriei (de exemplu, E. Coli), insa la evolutie (conceptia ''de la bacterie la om'') acesta nu are nici o atributie. De asemenea aparitia rezistentei bacteriei la antibiotice este rezultatul nu evolutiei, dar a pierderii informatiei genetice a microorganismului. La urma urmei micsorarea genomului este tipic pentru multi agenti patogeni intercelulari (bacterii si virusi).
La etapa actuala, in multe laboratoare din intreaga lume sunt efectuate experimente pe milioane de muste de fructe (Drosophila) cu un ciclu de viata scurt, supuse unor efecte speciale care au ca rezultat diferite mutatii. Insa, savantii au obtinut doar... muste defecte. Pana acum, nu a fost observata nici o mutatie, care sa duca la aparitia noilor structuri functionale. Mustele au ramas muste, desi cu defecte, iar bacteriile — bacterii (cu genomuri amplificate).
Dar schimbarea organismului, prin pierderea informatiei, nu este evolutie. Pentru a dovedi existenta evolutiei de la microorganism primitiv la om, este necesara cresterea multipla si constanta a informatiei genetice, dar nu pierderea ei. Cu toate acestea, teoria Sintetica a evolutiei moderne (TSE), care a luat locul darwinismului clasic, repeta ideea lui Darwin a aparitiei tuturor animalelor si plantelor de la o singura cauza primara, prin aceasta, ''modernizand'' mecanismul.   
 Acum macroevolutia decurge, chipurile, nu numai datorita selectiei naturale, dar si mutatiilor intimplatoare si izolatiei reproductive. Insa ipotezele epocii vapoarelor cu aburi, chiar si modernizate, nu trebuie de atribuit epocii moderne a revolutiei informaticii.  
  

 

               Marturisirea lui Darwin

Asa dar, nu avem fosile veridice, adica nici schelete si nici componente ale lor care sa ne indice faptul ca omul a aparut de la maimuta. Dar poate omul este componentul chee al altor organisme aparute in procesul evolutiei, fosilele carora este imposibil da gasit?

Pentru raspunsul la aceasta intrebare ne vom adresa catre intemeetorul invataturii evolutioniste Charles Darwin. In cartea sa “Originea speciilor” el scria: "Sincer vorbind cel mai absurd lucru poate fi presupunerea, ca pe calea selectiei naturale s-ar fi putut forma ochiul cu toate inventiile sale inimitabile pentru a regla distanta focala, pentru a contola cantitatea de lumina patrunsa si pentru a corecta aberatia sferica si cromatica".
Cu toate aceste Darwin nu stia, ca ochiul uman este ca o minicamera video (cu diametrul de 24mm si greutatea — 7,5grame), cu o structura incredibil de complexa si poate concomitent sa prelucreze aproximativ 1,5 milioane de imagini, inainte ca ele sa fie transmise la creer cu ajutorul a 137 milioane de terminatiuni nervoase.   
 De aceea, dupa presupunerea corecta a absurditatii formarii ochiului uman pe calea selectiei naturale, Darwin, pentru salvarea ''teorii'' sale evolutioniste a folosit o diversiune smechera, apeland la filosofia stiintei. ''Insa cand pentru prima oara a fost facuta afirmatia, ca soarele sta iar pamantul se misca in jurul lui, ratiunea umana tot a afirmat ca este falsa; totusi fiecare filosof cunoaste, ca vechiul proverb Vox populi - vox Dei, nu poate fi de incredere in stiinta''.

Adevarat, soarele nu sta si pamantul se roteste (si cei cu asta aici?), dar... ochiul uman nicidecum nu putea sa se dezvolte pe cale selectiei naturale sau mutatiilor, deoarece este fara folos daca lipseste macar un component: corneea, lentilele, retina, corpul vitros, fovea, nervul optic si altele. Cu atat mai mult, ca insusu ochiul este inutil fara receptorul semnalului video (cortexul vizual al creerului) si dipozitivului complex de calcul si prelucrarea datelor primite.

Rolul selectiei si mutatiei in evolutie

Esecul multor argumente folosite pentru sustinerea modelului evolutionist sau constatat cu timpul, insa si atunci cand se forma aceasta invatatura Darwin nu a putut sa aduca argumente convingatoare care sa sustina aceasta ipoteza. Dar mai mult de atat, el considera ca toate schimbarile in structura si functionalitatea lumii animale si vegetale sunt conditionate de principiile seletiei naturale.

In teoria evolutiei sintetica moderna aceasta greseala este corectata pe calea adaugarii altor factori: izolare reproductiva, mutatii, recombinarea genelor, driftului genetic si altele. In acest fel, selectia naturala (ipoteza lui Wallace si Darwin), variabilitatea, izolarea reproductiva, recombinarea genetica si mutatiile (opinia neodarwinistilor) duce la schimbarea microevolutionista a organismelor adica adaptare.

Insa, pe baza acestui fapt nu se poate de afirmat, ca in natura candva a existat macoevolutia — procesul de formare a marilor unitati sistematice: gen, grup, clasa, tipuri, segmente.

Microevolutia nu genereaza informatie genetica noua si nici nu o perfectioneaza pe cea veche, ceea ce este necesar pentru procesul macroevolutiei. Da, selectia naturala poate intari schimbarile geneticeintr-o populatie concreta, insa el nu reprezinta un mecanism pentru aparitia schimbarilor, adica nu creeaza o noua informatie.

In ceea ce priveste mutatiile (cromozomului si genomului ) anume aparitia brusca a modificarilor persistente ale structurilor genetice (erorile in urma replicarii ADN-ului), unii savanti chiar si microevolutia (ca rezultat al mutatiei) pun la indoiala. Mutatiile nu pot fi generatorul evolutiei, pe baza faptului dovedit stiintific , ca majoritatea mutatiilor au loc in cele 98% ADN, care nu reprezinta proteine de codificare a genelor.
In cele 2% ramase de ADN, de proteine codificatoare, - 99,9% din toate mutatiile sunt neutre sau dau abateri de la norma, destorsionari si chiar urmari letale (in genomul omului au fost identificate peste 5000 de mutatii repetate si toate sunt inutile). Mutatiile in general eficient distrug organismele, dar nu le creeaza, si de aceeea o mare parte din genele-mutante dispar din genofond, contrar ipotezei evolutioniste.
Pentru o mutatie benefica (adica imbunatatite caracteristicilor reproductive) exista mii daunatoare! Ca sa micsoreze numarul colosal de mutatii inutile evolutionistii folosesc termenul de muatii ''slab dispuse'' si ''neutre''. In acest fel procentul abaterilor nefavorabile artificial se micsoreaza.
Insa, pentru o schimbare evolutiva, este necesar nu de una, dar de o serie concomitenta de mutatii pozitive (dar nu neutre) intr-un organism, ca sa aiba loc formarea benefica macar la un singur organ nou sau sistem. In prezent, lumea animala si vegetala contin doar o parte din informatia initiala (obtinuta in momentul creatiei), ce treptat degradeaza ca urmare a acumularii mutatiilor daunatoare.

 

Teoria recapitularii embrionare

In anul 1868 a fost propusa „teoria recapitularii embrionare” de catre zoologul si filosoful german Ernst Haeckel (1834-1919) adept inflacarat si propagandist invataturii lui Darwin, artist cu fantezie mare. El afirma ca embrionul uman in procesu dezvoltarii sale (ontogeneza) parcurge toate etapele ca si embrionii stamosilor care au aparut in procesul evolutiei (filogeneza).

Aceasta ipoteza se axa pe asemanarea vizibila a embrionului uman si special alesi “asemanatori” embrion de peste, salamandra, broasca testoasa, gaina, iepure si om la diferite etape ale dezvoltarii, deasemenea prezenta la embrionul uman a “sectiuni branhiale” si “coada”.

In realitate nici un fel de sectiuni branhiale si coada la embrionul uman nu exista. Iar exeplele alese de el se refereau nu la statiile initiale ale dezvoltarii(cand acesti embrioni nu se aseamana deloc), ci la varsta de 4 saptamani dupa ce unele asemanari iarasi se pierd.

In afara de aceasta sa aflat ca Haeckel ne avand suficiente dovezi le-a fabricat personal, adica a falsificat ilustatiile ca sa faca evidenta asemanarea embrionului uman cu celelalte. Pentru aceasta comitetul stiintific al universitatii or. Jena l-au invinuit pe profesor de frauda stiintifica, iar ipoteza lui nefondata, Haeckel a fost nevoit sa demisioneze.

Actul falsificarii a fost confirmat de un grup de savanti in 1997, dupa o analiza amanuntita a desenelor lui Haeckel si imaginile actuale a embrionilor aceloras animale la acceasi stadiie de dezvoltare. In articolul stiintific din 2003 aceste ilustrate au fost denumite inselatoare.
Imaginile reale:

• embrion peste
• embrion pui
• embrion porc
• embrion uman

Dar pana in zilele noastre in unele manuale scolare se mai gasesc imaginile falsificate ale lui Haeckel ca argument in favoarea teorii evolutiei care insa a fost abandonata chiar de evolutionistii – biologi.

   
Organe rudimentare

Conform modelului evolutionist dezvoltarea lumii organice de la „mucegai la om”, sa efectuat in rezultatul interactiunii a trei factori: selectie naturala, variatiei si ereditara.

Datorita acestori factori organismele in procesul dezvoltarii treptat acumuleaza noi caracteristici adaptive ceea ce in ultima instanta duce la formarea noilor specie, gen, familie, ordin, clasă, încrengătură, regn .

In sprijinul ipotezei evolutiei au fost inaintate 2 argumente: „organele rudimentare” si „teoria recapitularii embrionare”. Asa anatomistul german Robert Vidersgeym(1848-1932) in 1895 a alcatuit o lista de peste 100 de organe – rudimentare umane care chipurile si-au pierdut intrebuitarea lor in urma procesului evolutiv din formele inferioare(de aceste organe nu mai avem nevoie si putem sa le inlaturam). Insa pe masura ce au fost studiate aceste rudimente (de ex. Apendicsul) savantii stergeau din aceasta lista organ dupa organ pina le-au scos practic pe toate.

Dupa 150 ani fiziologii nu mai cred aceste organe ca fiind de niciun folos care si-au perdut functiile, acum ele sunt numite rudimente ce apartin ontogenezei si nu filogenezei. De aceea disponibilitatea organelor rudimentare nu poate servi ca dovada pentru ipoteza evolutiei, conform caruia trebuie sa apara noi organe.