Istorie

  Apariția popoarelor partea II  

Putem reface istoria veridica a grupelor de oameni folosind:

• Informaţii, date de însuşi Creatorul în cartea Geneza
• Principii genetice
• Unele cunoştinţe ale influenţei mediului înconjurător

Primul om, Adam, de la care au provenit toţi oamenii, a fost creat cu cea mai bună din toate combinaţiile posibile de gene – ca de exemplu pentru „culoarea” pielii. După o perioadă lungă de timp după creaţie, Potopul global a nimicit toată omenirea, cu excepţia lui Noe, soţiei sale şi celor 3 fii cu soţiile lor. Ca urmare, Dumnezeu le porunceşte celor ce au supraveţuit să se înmulţească şi să umple Pamântul. (Geneza 9:1). După câteva sute de ani, oamenii au hotărât să nu asculte de porunca lui Dumnezeu şi s-au unit pentru construcţia unui oraş măreţ şi a turnului Babel – simbolul răzvrătirii şi necredinţei. Din capitolul 11 al Genezei cunoaştem că până la acel moment ei vorbeau toţi aceeaşi limbă. Domnul a pedepsit neascultarea oamenilor încurcându-le limbile, ca să nu se poată înţelege între ei şi să acţioneze împotriva lui Dumnezeu. Încurcarea limbilor i-a obligat pe oameni să se împrăştie pe toată suprafaţa Pământului, aşa cum intenţionase Dumnezeu de la început. În acest fel, toate „grupele de oameni” – africanii „negrii”, indo-europenii, asiaticii şi alţii au apărut concomitent în urma amestecării limbii în timpul construcţiei turnului Babel.

Noe şi membrii familiei sale aveau o culoare a pielii cel mai probabil intermediară, cu gene ce conţineau atât culoare albă cât şi neagră, fiindcă această culoare „medie” poate fi considerată cea mai potrivită (este destul de întunecată ca să protejeze împotriva cancerului de piele şi totodată destul de deschisă ca să alimenteze organismul cu vitamina D). Deoarece la Adam şi Eva persistau toţi factorii ce determinau „culoarea” pielii, atunci ei cel mai probabil erau tot mulatri, cu ochi căprui şi cu păr cafeniu sau negru. În principiu, majoritatea populaţiei globului pământesc au o culoare a pielii mulatră/mixtă. După Potop, timp de câteva secole până la turnul Babel, pe Pământ exista o singură limbă vorbită şi o singură grupă culturală. De aceea, pentru căsătoriile în interiorul acestui grup nu exista nici un obstacol. Acest factor ar fi trebuit să ferească culoarea pielii populaţiei de extreme. Desigur, uneori puteau să se nască oameni de o culoare foarte închisă sau deschisă, dar ei puteau fără probleme să se căsătorească cu reprezentanţi de o culoare mult mai deschisă sau întunecată şi în acest fel culoarea „medie” rămânea neschimbată.

Acest principiu se referă şi la alte deosebiri, nu numai la „culoarea” pielii. În condiţiile unor posibilităţi de încrucişare liberă, deosebiri exterioare evidente nu se manifestă. Ca ele să se manifeste, trebuie împărţită populaţia în grupe izolate, excluzând posibilitatea de a se mai încrucişa între ele. Acest mecanism se atribuie atât populaţiei de animale, cât şi a oamenilor.

Anume aceasta şi s-a întâmplat după „incidentul” de la turnul Babel. Când Dumnezeu le-a impus oamenilor să vorbească diferite limbi, între ei au apărut obstacole nerezolvabile. Acum ei nu numai că nu se hotărau să se căsătorească cu cei a căror limbă nu o înţelegeau, dar cu greu comunicau între ei şi desigur nu aveau încredere în cei ce vorbeau altă limbă. Acum grupele de oameni unite prin limba comună vorbită încercau sau poate erau nevoiţi să se îndepărteze de ceilalţi şi să se mute în alte locuri.

Mă îndoiesc că fiecare din grupurile nou create includeau oameni cu acelaşi specru larg al „culorii” pielii precum cea iniţială. În timp ce oamenii se îndepărtau de Babilon, ei au fost nevoiţi să înfrunte schimbări climatice neobişnuite. Aceasta tot nu putea să nu se reflecte asupra raportului factorilor moşteniţi, cu toate că influenţa mediului înconjurător nu juca un rol hotărâtor în comparaţie cu genofondul uman, de la care s-a început dezvoltarea fiecărui grup???.

Ca exemplu, vom examina grupul care se îndreaptă în regiunile reci, unde zilele cu soare sunt mai puţine în timpul anului. În aceste locuri, oamenii negri ar fi simţit o insuficienţă de vitamina D, de aceea se îmbolnăveau mai des şi li se năşteau mai puţini copii. În cosecinţă, cu timpul în acest grup au început să domine oamenii cu culoarea pielii deschisă. Dacă câteva grupe diferite se îndreptau spre Nord şi reprezentanţilor uneia din grupe le lipseau genele responsabile de culoarea deschisă a pielii, atunci acest grup era sortit morţii.

Selecţia naturală acţionează pe baza caracteristicilor deja existente şi nu formează altele noi. Este înteresant de remarcat că la neanderthalienii din Europa, care în zilele noastre au fost recunoscuţi ca reprezentanţi deplini ai rasei umane, au fost depistate semne de insuficienţă de vitamina D în oase. Cel mai probabil, aceştia erau un grup de oameni negri care au nimerit in zona cu condiţii climatice nefavorabile din cauza combinaţiei de gene pe care ei o aveau de la început. De remarcat că asa numita selecţie naturală nu crează culoarea pielii, ci doar influenţează pigmentul existent.

În acelaşi mod, grupul de oameni deschişi la culoare care au nimerit în zonele destul de calde, cu zile cu mult soare pe parcursul anului, cel mai probabil a suferit de cancer de piele. Astfel, în zonele climatice prea calde, oamenii negri aveau mai multe şanse de supraveţuire. Aşadar, noi vedem că influenţa mediului înconjurător poate:

a) influenţa balanţa genetică în cadrul unui grup, şi

b) chiar poate genera dispariţia întregului grup.

Dar nu întodeauna este aşa. La eschimoşi, pielea este de o culoare mai întunecată, cu toate că ei locuiesc acolo unde zilele cu soare sunt mai puţine. Putem presupune că genotipul iniţial era ceva de genul MAMAmBmB, (vezi tabelul lui Penneta), de aceea urmaşii lor nu puteau să fie mai deschişi la culoare. Şi invers: la locuitorii băştinaşi ai Americii de Sud, care locuiesc la Ecuator, pielea nu e neagră deloc. Aceste exemple încă o dată ne confirmă că selecţia naturală nu crează informaţie nouă - dacă fondul genetic nu permite schimbarea „culorii” pielii, selecţia naturală nu e capabilă să o facă.

Pigmei africani – locuitorii locurilor calde, dar foarte puţin expuşi la soare deoarece locuiesc în pădurile tropicale şi totuşi culoarea pielii lor este neagră.

Anumite caracteristici genetice puteau să determine grupele de oameni să-şi aleagă locul de trai în mod conştient (sau inconştient). Istoria biblică a apariţiei omului este confirmată nu numai de dovezi biologice şi genetice. Deoarece toată omenirea a provenit de la Noe, relativ, dar nu tare demult, ar fi straniu dacă în izvoarele şi legendele diferitor popoare nu ar fi menţionată istoria Potopului global. Şi, desigur, în istoriile folclorice ale majorităţii popoarelor este descris Potopul care a nimicit lumea.

Este interesant faptul că aceste istorii conţin o mulţime de asemănări cu istoria biblică (8 oameni, salvaţi în corabie, curcubeul, pasărea trimisă în căutarea uscatului şi altele).

 

Istoria teorii evolutiei

In cercurile stiintifice si in sistemul de invatamant principala invatatura privind aparitia vietii pe pamant se considera Teoria Evolutiei. Dar mai corect ar trebui sa o numim «ipoteza» (presupunere care trebuie dovedita) sau speculatii (rationament ce nu este demonstrat prin experimente), dar nu teorie (testata si confirmata ca idee stiintifica).

Fundamentul invataturii evolutioniste moderne este presupunerea nedovedita ca din materia neorganica printrun proces intiplator a aparut celula vie. Din ea, in rezultatul proceselor haotice si fara scop dar indelungate si in continua schimbatoare a aparut toate fiintele vii, transformanduse de la o specie, gen, familie, clasa, ordin in altele.

Naturalistul francez Jean-Batist Lamarc(1744-1829) primul a formulat si interpretat teoria evolutiei a lumii vii insa in timpul vietii lui nu a fost acceptata. Aceasta idee a fost preluata si dezvoltata in lucrarile familiilor Darwin: medic, naturalist si poet Erasmus Darwin (1731-1802) din nou a propus teoria evolutiei in anii 1790 (considera ca tot ce este viu sa dezoltat din crustaceele microscopice) si in deosebi de nepotul sau Charles Darwin (1809-1882).

Charles Darwin a respin conceptia gresita la aceea vreme despre constanta tuturor speciilor de animale si organisme pe care le apara unul din profesorii lui Charles Lyell (1797-1875). Insa Darwin a cazut in alta extrema crezand in variabilitatea infinita a speciilor explicind prin principiul selectiei naturale TOATE diferentele si functionalitatea lumii vii.

El a prezentat opiniile sale in binecunoscuta carte „Originea speciilor prin selecție naturală sau păstrarea raselor favorizate în lupta pentru viață” publicata in 1859.

Ipoteza evolutiei care deseori este numita Teoria Darwinista sau darwinism nu a aparut intimplator. Pe timpul lui Darwin era recunoscuta de toti teoria cosmologica a lui Immanuel Kant ca Universul este infinit in timp si spatiu supuse legilor mecanice descrise de Isaac Newton. In afara de asta savantul englez, mai bine zis avocatul Charles Lyell a confirmat asa numita Teoria Uniformismului propusa de savantul secolului 18 Jason Hutton(1726-1797). Conform acestei ipoteze Pamantul sa format pe parcursul a milioane de ani in rezultatul proceselor lente si treptate care au loc si astazi. Aceasta interpretare gresita dupa parerea savantilor moderni, concluzia Lyell a incercat sa o justifice in cele trei tomuri ale cartii „Princiipiile Geologiei” publicate in(1830-1833).

In asa mod a fost creat fundamentul religiei ateistilor si naturalistilor, in cadrul caruia Charles Darwin a creat o cladire subtire invataturii anticrestine (ateismul este rezultatul credintei in teoria evolutiei). Pericolul speculativ al Teoriei Evolutiei este ca ea respinge sensul suprem al vietii, nu ofera niciun temei pentru moralitate si etica, si in esenta sa ascunda responsabilitatea omului fata de creatorul Sau.