Biblia nu reprezintă o enciclopedie sistematică a lumii animale și de aceea
doar o mică parte din ele sunt menționate direct. Ființele, care nu au o
tangență directă cu evenimentele descrise în biblice sunt menționate în ea
indirect. Totuși, v-aș sugera să fiți atenți la urmatoarele locuri din Biblie:
Uită-te la behemot, căruia i-am dat viaţă ca şi ţie;
mănâncă iarbă ca un bou. Tăria lui stă în şalele lui şi puterea în muşchii pântecelui său.
Îşi îndoaie coada ca un cedru; tendoanele coapselor sale sunt
întreţesute, oasele îi sunt ţevi de bronz, mădularele lui sunt ca nişte drugi
de fier. El este cel mai mare între lucrările lui Dumnezeu. Cel Ce l-a făcut se
apropie de el cu sabia. Căci munţii îi dau hrană acolo unde se joacă animalele
sălbatice. Se culcă sub lotus, între trestii şi în mlaştină. Lotusul îl
acoperă şi-i ţine umbră, sălciile râului îl înconjoară. Dacă râul creşte, el nu
se teme, stă linişit chiar dacă Iordanul se năpusteşte asupra gurii lui. Crezi
că-l poţi prinde lovindu-l în ochi sau îi poţi străpunge nasul într-o cursă? ( Iov
40:15-24)